Cel puțin cinci persoane fără adăpost au murit în Franța din cauza gerului

Cel puțin cinci persoane fără adăpost au murit în Franța din cauza gerului
Publicat: 30/12/2014, 15:05
Actualizat: 31/12/2014, 09:27

Două persoane fără adăpost au murit marți dimineață în incendiul declanșat într-o clădire din regiunea pariziană unde se refugiaseră din cauza frigului și unde cel mai probabil încercaseră să aprindă focul, a anunțat o sursă din cadrul poliției.

Incendiul s-a declanșat în jurul orei 05.30 (06.30 ora României) în această clădire dezafectată situată în Brie-Comte-Robert, la circa 30 de kilometri est de capitală. „Cadavrele a doi bărbați fără adăpost au fost găsite carbonizate în interior. Credem că se refugiaseră din cauza frigului”, a declarat sursa citată.

Un bărbat fără adăpost a murit duminică seara într-un cartier din Paris, în mod evident din cauza frigului, au anunțat marți autoritățile din Paris.

Bărbatul, în vârstă de 50 de ani, a fost găsit aproximativ la ora 21.00 (22.00 ora României), „în stare de hipotermie” și a prezentat probleme cardiace în momentul în care echipele de salvare îi acordau primul ajutor într-o ambulanță, potrivit aceleiași surse.

Cu o zi înainte, un bărbat fără adăpost în vârstă de 29 de ani a fost găsit imobil într-un spațiu tehnic al liceului din Doaui (nord) unde se refugiase. Tânărul a decedat câteva ore mai târziu la spital.

În cele două cazuri, serviciile sociale le oferiseră găzduire de urgență victimelor, care refuzaseră oferta.

O altă persoană fără adăpost, un belgian în vârstă de 46 de ani, a fost găsită decedată duminică în cortul său din Mandelieu-la-Napoule, în apropiere de Nisa (sud-est), „un deces cauzat de frigul combinat cu alcoolemia”, potrivit prefecturii locale.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Su-57 vs F-16: Cum se compară cel mai avansat avion de luptă al Rusiei cu...
Câștigă 200 de lei doar în câteva minute! Ciprian a dat lovitura cu o afacere...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Alpinistul român Gabriel Tabără a murit pe Everest
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Shannen Doherty, ultima DORINȚĂ înainte de a muri. „Pe mine cancerul m-a făcut să... ”
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a...
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Urmărire cu final neașteptat! Un afacerist a intrat cu un Lamborghini într-un stâlp în timp...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Trebuie să scoți mașina din viteză de câte ori oprești la semafor?
Reuters: Vladimir Putin a pus ochii pe o insulă crucială pentru NATO: ,,Scopul lui Putin...
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Ungurii devin stăpâni în Europa. Susținerea este totală pentru Viktor Orban
Splendoarea de care puțini români știu. Locul care te transpune într-o altă lume
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Monica Anghel a slăbit 40 de kilograme! Cântăreaţa, motivul din spatele acestei schimbări radicale: "Am...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici...
Graceland, celebra casă a lui Elvis Presley, a scăpat la limită de executarea silită
×